politic
Tot ce tine de politica
Cum ne-au mai bagat un mort in casa…
Jun 25th
… de parca nu era casa plina …
Ma intreb si eu asa, la cum vad ca merg lucrurile in tara noastra draga: fiind magistrat, judecator chiar, la Curtea Constitutionala sa zicem; nu ar fi nici o sansa ca sa votezi impotriva recalcularii pensiilor magistratilor dupa care sa votezi si impotriva scaderii pensiei “plebei” cu 15% doar ca sa nu fie batator la ochi?
Numai mie mi se pare scenariul asta plauzibil?
De unde mi-a venit asa o idee ziceti?
Pai hai sa vedem ce declara judecatorii:
Judecătorul Curţii Constituţionale Ion Predescu, citat de Agenţia Mediafax, a explicat decizia curţii de respingere a tăierii pensiilor prin aceea că nu se poate trece peste faptul că cineva a cotizat zeci de ani la fondul de pensii, administrat “prost” de stat.
Unii dintre judecătorii de la Curtea Constituţională sunt şi pensionari. Astfel, Ion Predescu a precizat în declaraţia de avere la rubrica “venituri: “indemnizaţia lunară de judecător şi pensia legală din justiţie”. Un alt magistrat, Aspazia Cojocaru, a încasat, potrivit declaraţiei de avere, o pensie de 49.000 ron. În aceeaşi situaţie se află şi Acsinte Gaşpar cu o pensie 52.281 ron.
Adica ei “ii apara” pe pensionarii care au muncit 30-40 de ani si au pensiile de 700lei calculate in functie de cat au cotizat, si cu un drum isi pastreaza pensiile lor, de sute de milioane, pensii calculate la 80% din ultimul salariu primit.
O afacere numai buna, zic eu.
Oricum ar fi, astept cu nerabdare masurile care vor urma si care vor baga toata tara intr-un foarte mare si consistent rahat.
Si eu care ziceam ca romanu nu e solidar. Ce dovada mai mare de solidaritate decat asta: decat pensii mai mici, mai bine alegem taxe mai mari.?
Solutii bune numai pentru altii
Jun 9th
Tocmai ce am citit o nebunie foarte mare.
Se face ca premierul din Ungaria si colegii lui de cabinet formeaza de departe cel mai prost guvern din UE. Adica cum sa vii tu cu solutii dinastea aberante pentru a scoate o tara din criza? Auzi acolo :
renuntarea la masinile de serviciu si telefoanele mobile gratuite acordate functionarilor
impozitele aplicate companiilor vor scadea de la 19 la 10% iar sistemul pentru absorbtia fondurilor comunitare va fi modificat in favoarea intreprinderilor mici si mijlocii.
Astea-s aberatii domn’le. Pai noua ne-a zis Boc clar, foarte clar, ca nu avem nici o sansa sa iesim din criza decat daca scadem toate salariile cu 25% si toate pensiile cu 15%. Dar nici asa nu e sigur si s-ar putea sa fie nevoie sa crestem cota de impozitare de la 16% la vreo 20%. Si si TVA-ul.
Si pe langa asta stim clar, de la institutia in care poporul roman are cea mai mare incredere, ca pentru a trece de criza trebuie neaparat sa terminam de construit bisericile.
Auzi acolo, domn’le, ce ineptii: sa scazi taxele pe timp de criza, sa incurajezi mediu de afaceri. Mi se face scarba.
Sa mai bagam un forfetar, zic.
Solidaritate pe timp de criza
May 14th
Am scris mai demult despre tupeul jegos al sindicalistilor (in articolul respectiv ma refeream stric la cei din invatamant), dar acum trebuie sa scriu din nou pentru ca s-a trecut la un nou nivel.
Dupa ce s-a anuntat reducerea salariilor bugetarilor cu 25% reprezentatii lor au sarit ca arsi si au venit cu solutii proprii. Poate v-ati gandi ca s-au oferit sa ajute la trierea bugetarilor in asa fel incat sa ramana in sistem doar cei care isi fac treaba, in felul asta nemaifiind nevoie de reducerea salariilor. Dar nu-i asa. Ei au venit cu niste solutii care pe scurt, duc la taxarea oricui, numai a lor nu.
Cu alte cuvinte: “Da-i in ma-sa pe aia care au avut umpic de sange in boase si au iesit din sistem facundu-si un PFA, ei sa plateasca pentru ca noi vrem sa stam in continuare sa o ardem pe banii statului. Si nu vrem sa fim nici mai putini, ca ne-am obisnuit asa si ar fi pacat sa stricam grupul. Astia din privat au bani, ei sa plateasca.”
Eu unul m-am saturat sa tot vad amenintari cu greve si alte rahaturi ale acestor sindicalisti. M-am saturat sa vad ca sunt prea prosti sa intelega ca asta e situatia, ca nu mai sunt bani si nu poate sa platesca doar sistemul privat, sistem care oricum i-a tinut in spate pana acum.
Trezirea fratilor. S-au dus banii, nu i-ati cerut atunci cand trebuia, acum e prea tarziu, ca i-au luat altii. Tara-i in rahat si oricum tot pe spatele muritorilor de rand, fie ei bugetari sau privati, se va iesi din situatia asta. Diferenta e data doar de cat de tare ne lasam sa ne adancim in acest rahat pana sa realizam evidentul.
La cum e romanu’ probabil o sa ne trebuiasca costume de scafandru si tuburi de oxigen.
PS. 2 scurte pe final sa mai “relaxam” atmosfera:
Cum sa faci din bici rahat
May 13th
Se stie ca romanu’ e expert la facut din rahat bici, dar se pare ca ne descurcam bine si la transformarea inversa, din bici in rahat.
Tot ziceam zilele trecute de cum profita parlamentarii de diversiunea cu FMI, votand legile mai controversate in aceasta perioada, iata inca un exemplu:
Exista o comisie in Camera Deputatilor, Comisia pentru Administratie publica, amenajarea teritoriului si echilibru ecologic; deci ati retinut amenajarea teritoriului SI ECHILIBRUL ECOLOGIC, da?
Din denumire se poate deduce ca in teorie se ocupa cu analiza si modificarea legilor care ar putea pune in pericol acest echilibru (destul de precar fie vorba intre noi). Bun, si cam asta fac oamenii, se pare. Numai ca nu asa cum te-ai astepta. Defapt sa zicem nu asa cum ar fi normal, ca in Romania te poti astepta cam la orice in ziua de azi.
Ok, acum se ia o lege, singura dealtfel care era menita sa proteje spatiile verzi care se imputineaza pe zi ce trece, cladirile de birouri sau bisericile fiind mult mai importante decat niste copaci (a se citi aduc mult mai multi bani). Legea ajunge in atentia mai sus amintite Comisii, care, mai subliniez odata, asigura echilibrul ecologic. Dupa lungi scurte dezbateri baieti decid sa scoata din Legea pentru protejarea spatiilor verzi tocmai partea care se referea la protejarea spatiilor verzi, dupa care trimit legea modificata mai departe, in plenul Camerei Deputatilor.
Deci ca sa ne intelegem, cei care asigura echilibrul ecologic, au reusit sa faca in asa fel incat Legea pentru protejarea spatiilor verzi sa nu protejeze spatiile verzi.
Imi zice si mie careva cum isi justifica existenta aceasta comisie? Oare nu e si asta una din multele comisii/subcomisii/birouri/directii care ar trebuii desfintate instant pentru reducerea cheltuielilor? In nici un caz. Mai bine scadem salarii si pensii sau crestem taxele.
Solutia Orientala
May 12th
Fratilor cred ca am pus-o. Mai rau decat v-ati inchipui.
Urmaresc de vreo 2 saptamani stiri despre un indian care traieste de 70 de ani fara sa manance sau sa bea nimic – in nimicul asta intra si apa; am tinut sa precizez asta pentru ca, pe la noi, e o nimica toata sa bei apa dupa atata antrenament cu saniuta sau, de ce nu, cu Mona –
In mod normal asta ar fi o stire de senzatie, dar nu si pe timp de criza. Stau si ma rog ca treaba asta sa nu fi ajuns pe la urechile guvernantilor. Sunt ei mai … slow, dar pana la urma se vor prinde ca tataia asta si tehnica lui reprezinta cea mai buna modalitate de a scoate tara (tara, nu poporul) din criza. Si cand vor realiza treaba asta o sa vedeti ca nici legile pentru cresterea salariilor/pensiilor parlamentarilor si guvernantilor nu au fost votate/promulgate/publicate asa de repede ca acest pachet de legi: Partea 1 – obligativitatea studierii tehnicilor de supravietuire predate de indianul pomenit mai sus, la toate nivelele, zilnic. Elevii la scoala (ca sa nu zica lumea ca nu se face reforma in invatamant), adultii in loc de inviorare si pauza de masa de la lucru, batranii la biserica. Partea a 2-a – cresterea taxelor la cel putin 50%, ca doar nu o sa mai avem pe ce da banii: mancarea/bautura o sa fie la fel de utile ca si tocurile de 30 de centimetri; implicit consumul de apa va scadea drastic, la fel si cel de gaz si curent.
Bineinteles ca inainte de a se implementa aceste masuri se vor face niste studii de fezabilitate si impact asupra populatiei. Iar rezultatele acestor teste vor grabi si mai mult procesul de adoptare a pachetului de scoatere din criza. Lucru ce nu-i de mirare tinand cont ca rezultatele ar arata cam asa :
Concluzii:
Mare majoritate a batranilor se vor curata in primele 3 zile pentru ca se vor abtine de la mancat si baut iar invatatul noii tehnici de supravietuire va fi pe faimosul principiu “Merge s-asa”. La fel se va intampla si cu clasa muncitoare, pentru care stim bine ca acest principiu e litera de lege. => mai putine pensii si ajutoare de somaj Femeile insarcina vor muri de asemenea. Mamele invata tehnica dar bebelusii nu prea au cum. => mai putine indemnizatii pentru cresterea copiilor …
Doar pentru atat au ajuns cele 200 de milioane de euro alocate acestui studiu.
Da de avem noroc si n-aud Bocu’ & co. de indianu’ asta. Daca afla suntem dusi chiar daca dovedeste careva ca batranelu manca pe ascunsul si mai tragea o dusca cand nu se uita nimeni, ca ai nostri ar implementa-o oricum. Si daca n-ar iesi bine, ar da vina pe guvernarea trecuta.
Economia duduie …
May 6th
… si Romania odata cu ea. Cu toate astea, in ultimele zile subiectul general de discutie a fost cresterea TVA-ului si a Cotei Unice de Impozitare, asa ca am stat si eu putin pe net si m-am informat pe tema asta.
E trist ca nu am fost socat de ce am gasit; zice ceva despre asteptarile noastre de la maretii nostrii guvernanti.
E interesant cum in cazul asta se gasesc oameni de concediat, dar printre functionarii publici nu. Mi s-a parut ca vad un caz de genul 2 oameni facand treaba unuia acum vreo saptamana:
Am fost sa platesc niste taxe la trezorerie. Dupa ce am stat la o coada in fata unui ghiseu unde scria ceva de genul “Plata impozit agenti economici”, am fost informat ca trebuie sa iau chitanta de la ghiseul de langa. Am stat la o alta coada, unde o tanti mi-a luat Ordinul de Plata, a scanat codul de bare si i-a pasat tipului de la primul ghiseul o chitanta printr-un gemulet din perete. Apoi am stat din nou la coada la primul ghiseu pentru ca tipul sa ia chitanta pasata de la colega si sa ma taxeze.
Se pare ca m-am inselat. E clar nevoie de amandoi acolo, in timp ce de asistenti pentru batrani nu e nevoie ca doar si asa au trait prea mult batranii dracului si pensiile lor mananca prea multi bani de la buget.
E iarasi in discutie legea pensiilor, care nu trebuie mediatizata prea tare ca nu e bine sa stie oamenii ca vor lucra pana la 65 de ani. Partea buna e ca speranta actuala de viata e de 75 de ani la femei si de 68 la barbati – dar sigur va mai scadea la ce vremuri ne asteapta – asa ca, teoretic, jumatate dintre barbati nu vor pupa nici un banut din pensie. Poate se vor indura guvernantii si vor baga tratamentul cu namol de la Techirgiol obligatoriu de la 60 de ani, macar sa ne obisnuim cu pamantul, ca dupa ce facem lichidarea la locul de munca o sa ne bagam direct in cosciug.
O a 3-a lege care se afla in discutii aprinse e legea invatamantului. Lege care va incerca sa faca din rahat bici intr-un stil romanesc binecunoscut: modificand doar prostii, de la suprafata pe principiul “Merge s-asa”. Ca dovada, cea mai mare disputata idee este in ce limba ar trebuii sa invete scolerii maghiari geografia si istoria Romaniei. Dar despre treaba asta o sa vorbim intr-un articol separat
Dupa ce vad treburile astea tind sa cred ca Tariceanu se referea la faptul ca Economia e ca o relatie cu odudúie: daca merge prea bine, ceva nu-i in regula.
